Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Paștilor este numită și Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovnicește pe credincioși în urcușul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât și însuși faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înțelesurile duhovnicești ale tainei Sfintei Cruci pentru viața noastră spirituală și pentru mântuirea noastră, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul său la Duminica Sfintei Cruci din anul 2011.
Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci
Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula Praznicul celei de a treia închinări a Crucii (Cf. Cod. Ierusalim 366) El completa, așadar, sărbătoarea înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, și cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perșilor și întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630 (Ostrogorsky, Historie de l’etat byzantin, Ed. II, Paris, 1977, p. 132), După unii, această a treia cinstire ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevăratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui său Alpheios, episcop din Apameia, pentru construcția unei biserici. După alții, Sfânta Elena însăși ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei (Karabinov, ibid, Kallistos, Ibid, J. Hallit, La croix dans le rit byzantin, p. 199). E greu să aflăm mai multe despre originea acestei sărbători, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie.
Această sărbătoare pare să fi rămas însă multă vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. În Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii apărea exact în mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, când se anunța numai cinstirea Crucii pentru săptămâna următoare. Acest rit s-a extins atunci la întreaga Săptămână a IV-a pentru a permite populației capitalei să vină să se închine înaintea Sfântului Lemn: zilele de marți și miercuri erau rezervate bărbaților, iar cele de joi și vineri femeilor. La mănăstirea Evergetis (secolele XI-XII) marți seara se făcea priveghere pentru prăznuirea Crucii, deși duminica era deja închinată praznicului: se cânta atunci un oficiu apropiat de cel pe care îl indică Triodul actual, după care se ieșea solemn cu crucea care era venerată ca și în zilele de miercuri și vineri. Acest transfer al praznicului înjumătățirii postului în Duminica a III-a se constată și în Typikon-ul de la Messina, încetul cu încetul impunându-se în întreaga Biserică. Cinstit o săptămână întreagă, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel că pentru a-l solemniza mai mult a fost necesară deplasarea sa într-o zi de duminică .
Pregătirea pentru Paște
După P. Hallit, instituirea prăznuirii Cruci și-ar avea obârșia mai puțin în episodul transferului adevăratei Crucii la Apameia, cât într-o dublare și o celebrare anticipată în Postul Mare a venerării Crucii din Vinerea Mare (J. Hallit, art. cit. p. 299). Jurnalul Etheriei și lecționarul armean atestă într-adevăr o cinstire solemnă a Crucii la Ierusalim în timpul slujbei din Vinerea Mare, care însă în secolul VII trebuie să fi fost abandonată pentru că nu se mai regăsește în Kanonarion-ul georgian (Etheria, Jurnal, 27, SC 21, p. 234-235). Dar ea a rămas, cel puțin simbolic, în ritul bizantin în slujba Sfintelor Patimi din Vinerea Mare, unde antifonul al 15-lea face limpede aluzie la ea. Pe de altă parte, la Constantinopol, în Joia Mare și în Vinerea Mare se proceda la cinstirea Sfintei Lănci, în timp ce cinstirea Sfintei Cruci era deja fixată de multă vreme pentru Săptămâna a IV-a a Postului Mare.
În epoca adoptării rânduielii palestiniene a Săptămânii Mari la Constantinopol, cinstirea Crucii pare, așadar, să fi fost transferată din Vinerea Mare în miercurea înjumătățirii postului, astfel că, în Triod, acest praznic apare ca o adevărată anticipare a Patimii. Idiomelele cântate în timpul venerării de duminică sunt de altfel un exemplu izbitor, fiindcă reproduc aproape literal unele imne în Vinerea Mare:
„Astăzi, Stăpânul făpturii și Domnul slavei pe Cruce a fost pironit și în coastă a fost împuns. Fier și oțet a gustat dulceața Bisericii. Cu cunună de spini a fost încununat Cel ce a acoperă cerul cu nori. Cu haină de ocară a fost îmbrăcat și peste obraz a fost bătut cu mână de țărână Cel ce a zidit pe om cu mâna Sa. Pe spate a fost bătut Cel ce îmbracă cerul cu nori. Scuipări și răni a luat și ocări și pumni, și toate pentru mine, Cel osândit, le-a răbdat Mântuitorul meu și Dumnezeu, ca să mântuiască lumea de înșelăciune, ca un Milostiv” (Duminica a III-a a Postului Mare, Idioma a II-a).
Cinstirea Crucii și punctarea timpului
Crucea joacă un rol fundamental în anul liturgic și mai cu seamă în timpul Postului Mare, în care îi sunt consacrate numeroase tropare. Ea este semnul pogorârii lui Hristos și al iubirii Sale de oameni mântuitoare. Ea rezumă în sine întreaga iconomie a Patimii și învierii. Ea este pana cu care Hristos a semnat actul eliberării noastre, sceptrul Său, mândria Bisericii, păzitoarea creștinilor, slava și puterea întregului univers.
Legătura Crucii, a oricărei cruci, cu Hristos face din ea icoana icoanelor (Sinodul VII Ecumenic – Mansi XV, 377CD), locul însuși al prezenței lui Hristos în iubirea Sa mântuitoare. Astfel, ea trebuie cinstită cât mai des cu putință, semnul crucii trebuie făcut asupra tuturor actelor vieții pentru a arăta iubirea creștinului credincios față de Cel Răstignit și domnia Acestuia asupra tuturor lucrurilor. Cinstirea Crucii în mijlocul Postului Mare, după ce cu prilejul Duminicii Ortodoxiei s-a reamintit faptul că ea nu este idolatrie, ci urcă la prototip (Sf. Ioan Damaschinul), dobândește în acest fel o valoare considerabilă. Crucea, dusă în procesiune la fel ca și Darurile înainte sfințite (pe capul preotului), apare în biserică ca o adevărată teofanie, iar slujba se deschide tocmai cu o parafrază a cântului de la intrarea Sfintelor Daruri de la Liturghia Darurilor înainte sfințite:
„Acum oștile îngerești însoțesc lemnul cel cinstit cu bună cucernicie înconjurându-l și cheamă pe toți credincioșii la închinare. Veniți deci, cei ce vă luminați cu postul, să cădem la el cu bucurie și cu frică, strigând cu credință: Bucură-te, cinstită Cruce, siguranța lumii”(Vecernia Mică, Duminica a III-a Doamne Strigat-am) .
Cinstirea transmite credincioșilor „bucuria Crucii”, adică efectele mântuitoare ale Patimii. Cei ce o sărută cu evlavie sunt încredințați că primesc Duhul Sfânt și găsesc o adevărată sfințire în razele duhovnicești pe care le iradiază Crucea.
„Făcătoarea de viață Cruce stând înainte și de față arătându-se, aruncă razele harului cele luminoase. Să mergem și să luăm lumină de veselie și iertare, aducând laude Domnului!” (Vinerea Săptămânii a IV-a din Postul Mare, Utrenie, tropar 2)
Numai postul poate lumina îndeajuns pe om pentru a-l face în stare să vadă, fără să orbească, strălucirea Crucii mai scânteietoare decât soarele. De Cruce ne vom putea însă apropia nu numai prin post, ci și prin toate virtuțile Postului Mare, a căror făptuire a fost făcută cu putință de patimă:
„Doamne, Cel ce Ți-ai întins mâinile pe Cruce de bunăvoie, învrednicește-ne pe noi să ne închinăm ei întru străpungerea inimii, luminându-ne bine cu postirile și cu rugăciunile, cu înfrânarea și cu facerea de bine, ca un Bun și de oameni Iubitor! (Marțea din Săptămâna a IV-a a Postului Mare, Utrenie, oda a II-a, troparul al II-lea.)
Nu vom putea ajunge la sfârșitul Triodului să vedem cu bucurie Patima decât în măsura în care ne vom fi curățit cu râvnă pentru a cinsti Crucea în mijlocul Postului Mare:
„Murit-ai pironit fiind pe Cruce, Cel ce ești viața și mântuirea tuturor. Deci pe aceasta dă-ne-o să o sărutăm cu suflet curat, Mântuitorule, și să vedem mântuitoarele Tale Patimi, bucurându-ne!” (Miercurea Săptămânii a IV-a a Postului Mare, Utreniei, oda V-a, tropar 1)
Înjumătățirea postului
În centrul Postului Mare, Crucea apare ca un pom al vieții din mijlocul raiului. Ea definește și caracterizează tot timpul celor 40 de zile așa cum centrul organizează totalitatea punctelor ce formează un cerc. Calea ce duce la Paște va fi de acum înainte marcată și organizată de semnul Crucii: e un „timp răstignit” care duce la Crucea lui Hristos.
„Preacinstita Cruce care sfințește vremea postului se vede acum căreia închinându-ne astăzi, să strigăm: Stăpâne Iubitorule de oameni, dă-ne cu ajutorul ei să trecem și cealaltă vreme a postului cu străpungere și să vedem și dătătoarele de viață Patimi, prin care ne-am izbăvit!” (Vinerea săptămânii a IV-a a Postului Mare, Utrenia, Sedealna a II-a).
După Nichifor Calist, ridicarea Crucii în mijlocul Postului Mare îl împarte în două părți egale făcându-l comparabil cu un stadion în care cursa se efectuează printr-o mișcare de dus și întors (Ho diaulos, Nichifor Calist). Odată trecută „borna” Săptămânii a IV-a, restul parcursului e de acum ușor, cum se cântă în lunea Săptămânii a V-a:
Trecând, credincioșilor, cu Dumnezeu de borna [nyssa] [timpului] înfrânării, să alergăm tinerește și partea rămasă a sfântului stadion [al postului] și să purtăm cununa!”(Utrenia, Oda 8, canon 2, troparul al II-lea).
La Marea Biserică din Constantinopol, Duminica înjumătățirii Postului era prilejul ultimului apel adresat catehumenilor să se înscrie pentru Botezul din Sâmbăta Mare. După această dată, angajarea în pregătirea directă în vederea inițierii creștine nu mai era posibilă. Iată textul acestei proclamații din Tipicul Marii Biserici:
„Îndemn iubirea voastră, frați iubiți ai lui Hristos, știind că învierea lui Hristos e aproape, dacă aveți pe cineva care trebuie să se apropie de Sfântul Botez, să-l aduceți începând de mâine la sfânta noastră Biserică, pentru ca să primească pecetea lui Hristos, să fie pus deoparte și catehizat. Cei ce veți veni după această săptămână, să știți bine că, afară de o nevoie vădită, fără cercetare nu vom îngădui admiterea lor” (informații preluate din volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr).
Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă
Cinstirea Lemnului Crucii e un dar dat de Dumnezeu, precum se arată în una din cântările slujbei Sfintei Cruci: „Mare ești, Doamne, și mult milostiv! Căci ne-ai dat să ne închinăm acum făcătoarei de viață Crucii Tale, pe care s-au pironit mâinile și picioarele Tale, pe care s-a vărsat sângele din preacurată coasta Ta, izvorându-ne nouă viață”. Crucea înseamnă pentru noi și luptă cu păcatul și răul sub toate formele lui de manifestare, de aceea și spunem: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău” (Troparul la Înălțarea Sfintei Cruci). În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „Fiecare trebuie să-și ia crucea și cu ea să pornească pe urmele lui Hristos, pentru a se face tot mai asemenea Lui”.
În acest sens, în această perioadă a Postului Mare trebuie să ne asumăm în viața noastră Sfânta Cruce și să răstignim din inima noastră orice patimă și orice păcat ca să putem primi la capătul acestui urcuș duhovnicesc pe Hristos Cel Înviat, bucuria și nădejdea mântuirii noastre.
Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci mărturisim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită și cerem ocrotire împotriva răului și dobândirea binecuvântării Preasfintei Treimi. De aceea, la Taina Sfântului Maslu ne rugăm cerând ocrotire de la Bunul Dumnezeu prin Sfânta Cruce, spunând: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morții i-ai sculat și moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale și învierii”.